Si ai plecat!

Ce as putea sa iti mai spun acum cand tu in inima ta ai decis deja si pentru mine?? Ce rost mai are sa iti spun ca ma doare, ca imi simt sufletul sfasiat in mii de bucatele? Ce sens mai are sa iti povestesc visul meu cel frumos in care noi intr-un viitor ne tinem de mana pe cararile vietii, pe muntii succesului, prin marile de pasiune, de vise si dorinte...?
Cuvintele mi se par lipsite de valoare, goale ca o cochilie culeasa de pe fundul marii. Am plans pana am ramas fara lacrimi, dar daca gandul imi zboara din nou la tine incep sa plang din nou.Mi-e greu sa cred ca pana ieri credeam in tine, ca pana ieri lucrul la care visam, pe care il adoram si il feream de priviri indiscrete in inima mea.
Ai plecat, desi acum ma indoiesc ca ai fost vreodata aici. Ai plecat si ai luat cu tine o parte din inima mea, ai luat speranta ca iubirea adevarata exista. Spune-mi acum ochi mari si visatori: esti fericit??

Nostalgie de iarna!

Si ochii mei privesc departe... prin munti si vai si dealuri verzi ..
incerc sa te gasesc
Dar unde esti iubire cu ochi adanci si luminosi?
Mi-e incarcata inima de dor, de vise si dureri..
si-as vrea ceva.. si nu stiu ce.. visez si tremur si mi-e dor..
De ochii tai...

privirea ta cea dulce si inselatoara... sa ma privesti
sa ma atingi.. sa ma saruti.. si-apoi sa pleci... sau nu
nici eu nu stiu .. si-as vrea sa stiu.. sa simt...
in ale tale brate sa ma strangi.. cu dor

Astept de-o vesnicie parca sa apari si mi se pare in zadar
o simpla ora mi se pare veac.. si un minut e infernal
si tot ce pana ieri mi se parea frumos azi e totul gol si fara sens
nimic nu e de-ajuns si totul e prea mult.. si totusi..
daca tu ai fi aici nimic nu ar mai fi in van..

......

Oare cine s-a schimbat mai tare? Eu sau tu? Sau e doar schimbarea mea?Orice as face nu reusesc sa ma mai regasesc. M-am pierdut undeva, intr-un loc anume, intr-un minut anume. Nu ma recunosc cand ma privesc in oglinda, nu ma recunosc in ochii nimanui care ma priveste. Imi lipseste emotia care o simti cand faci un lucru pentru prima data, imi lipseste sentimentul de pace si liniste de dupa dragoste, imi lipsesc prietenii, imi lipsesc cuvintele de iubire spuse candva.
In timp ce scriu ma gandesc ca ce spun acum reflecta o persoana slaba, depresa dar nu e asa.Nu am nici cea mai mica indoiala ca nu exista persoana care nu a avut chiar si o singura data astfel de ganduri si sentimente. Ce difera probabil e ce face fiecare cu sentimentele astea. Eu una prefer sa le exprim pentru ca daca le tin ascunse ma omoara incetul cu incetul.
Ma intreb cum am ajuns pana aici.Toti pasii pe care i-am facut in viata, toate alegerile facute, decizii luate m-au adus in punctul in care sunt acum, dar daca undeva pe drumul asta am gresit si in loc sa o iau la dreapta eu am luat-o la stanga?
Posibil sa fac parte din categoria aia de oameni care nu se multumesc nicioadata cu nimic, mereu vor altceva.Am cautat in viata mea si lucruri bune care sa ma faca sa zambesc si le-am gasit. Sunt recunoscatoare pentru ce am, e important e ca familia mea e sanatoasa.. dar cu chestia asta din suflet ce sa fac? Cui sa-i spun ce simt? Unde sa gasesc medicamentul care imi va lua durerea?

Gust de libertate!

Striga durerea-n mine si sufletul mi-e tulburat
nu stiu, nu pot, nu vreau sa-aud mereu al tau nume...
ma amagesti mereu si-ti place sa chinui al meu suflet
Ai devenit maestra sa apari cand nu te astept si nu te vreau..
insisti mereu si ajunge doar o clipa...
atingi suav al meu suflet si-mi tulburi somnul, viata.. totul
Si de-ai ramane ar fi perfect.. dar nu ramai.. ci odata scopul tau atins... dispari...

Plang... si nu e nimeni sa ma vada...

Vibreaza al meu corp si ochii mei privesc spre cer..
acolo undeva e ea si ma asteapta ...
..... visez ca zbor...
Mi-e sufletul intristat si chiar nu vreau sa spun al meu dor...
Dar ce sa fac...??
Sa stau, s-astept, sa sper... sa mor??

Un zambet ratacit imi lumineaza fata... si umbra ce pana azi era deasupra mea.. dispare
ce azi imi pare de neatins un maine se poate schimba
nu tine de destin.. ci de dorinta mea...
azi pari departe si aproape nu te pot vedea... dar un maine..
cu siguranta vei fi a mea!!!

Tacere!

Intind o mana in noaptea rece si astept sa vii
Mi-e frig, mi-e frica si nu te vad
In coltul strazii un caine ratacit, ma vede si pentru o secunda s-a oprit!
Privesc in sus spre cerul plin de stele si sper sa vad si steaua ta...
dar printre atatea stele cum fac sa stiu care-i a ta??
Am inghetat iubire... si tu nu vii, nu vezi, nu auzi ...soapta mea..
.....tacere!
As vrea sa dorm, sa uit, sa iert..dar nu pot!
E mai presus de mine, e ca un drog
Mi-e plina inima de dor si de-ar putea sa strige l-ai auzi
De-ar fi lumina l-ai vedea...
De-ar fi caldura l-ai simti..
Dar tu nu vezi, n-auzi, nu simti
Pierdut in somn, si-n vise nu iti pasa de-al meu dor
.......... Tacere!.......

ce am fost... ce sunt.. si ce voi fi!

Daca tot nu mi se lipeste somnul de gene macar sa fac ceva productiv pentru mine insumi: sa scriu.
Ieri am constatat fara surprindere ca am pus iar vreo 3 kg pe mine si astea intr-un timp destul de scurt.Declar ferm si raspicat ca invidiez toate fetele, femeile care mananca cat zece si nu pun un gram pe ele,le invidiez pe toate cele care desi sunt stresate si mananca si noaptea raman in continuare cu o silueta demna de podiumurile de prezentare a modei. Pe mine stresul ma ingrasa, noptile nedormite inafara cearcanelor evidente si starea mea de zombi de a doua zi nu imi topesc nici macar un amarat de gram.Daca vreau sa am iar silueta si kg (55) ce le aveam dinainte de a ma marita trebuie sa tin urmatoarea dieta: apa, salata verde, cate un mar, iar apa si muuuuult sport, iar in conditiile in care trebuie sa am grija de copil, sa prepar mancare si restul treburilor prin casa, ca sa nu mai zic de comisioanele din oras chiar imi este imposibil sa o respect.
Primesc destul de des atentionari din partea celui cu care impart patul, mancarea, banii.. si altele dar ori ma fac ca ploaua, ori incep sa rad..! Majoritatea barbatilor se uita dupa bombe sexy, se aude sau sesizeaza un prezent dintr-o anumita parte a corpului ori de cate ori vad ceva bun.. da bun tare pe strada, tv, net, dar cand e vorba sa investeasca in imaginea sotiei, partenerei de viata zic un pas, stop, nu se poate, nu sunt bani.. si mai inventeaza inca vreo unspe mii noua sute cinzeci si noua de motive.
Asadar sa nu ma mai lungesc atata cu vorba ( intre timp mi s-a facut somn) am fost o bomba sexy, acum sunt sotie, mama si liber visatoare iar in viitor voi fi...ce or sa vrea muschii mei! Nah!

dureri innabusite... sau doar empatie??!!!

Din site in site, din nume-n nume, din blog in blog am dat in seara asta peste un blog interesant din multe puncte de vedere. Am citit cateva postari pentru ca stilul de a scrie a autoarei m-a prins si din ce am vazut la prieteni a captat la multi atentia. Experientele mele de viata de pana acum m-au facut sa cred ca nu ma mai poate surprinde nimic.. but surprise!
De multe ori citind cate o carte buna m-am emotionat pana la lacrimi datorita faptului ca autorul cartii a reusit sa exprime atat de bine prin cuvinte starile sufletesti.. de am avut sentimentul ca era langa mine.
Asa ceva am simtit acum citind blogul fetei asteia ( pt moment prefer sa nu divulg denumirea blogului). Efectiv am simtit toata durerea,tristetea, pasiunea,ura,iubirea,frica.. parca ii vedeam lacrimile cum ii curg pe fata, ii auzeam suspinele de dor si de neputinta.. si asta doar citind ce a scris. Am intins o mana spre ecranul pc-ului instinctiv.
Rar intalnesti persoane atat de sincere cu ele insusi, persoane ce au curajul sa spuna ce fac, ce sunt, ce simt folosind cuvinte specifice fiecarui lucru, fiecarei stari. M-a impresionat profund viata ei, episoade din viata ei.
Recunosc ca de felul meu sunt o persoana sensibila pana la extrem, naiva in multe chestii, timida.. dar uneori sunt si lasa. Sentimente ce le tin in interiorul sufletului meu legate bine nu am curaj sa le expun.. nici macar mie insumi. As vrea sa tip in gura mare ca si eu am trecut prin ce a trecut tipa asta, sa spun la toata lumea ca inca mai doare cand ma gandesc, ca inca mai plang cand nimeni nu ma vede si nu ma aude, ca rana facuta in suflet inca mai sangereaza. Ca uneori basta un cuvant aruncat aiurea si poate fara intentie a sotului ca eu ma simt penibil. Ca in discutii ce apare argumentul respectiv simt cum fierbe sangele in mine. Adevarul ca nimeni nu intelege mai bine un lucru decat cel ce a trecut prin el.Exista empatia, exista compasiunea dar durerea ascutita mai ceva ca un varf de sulita o poate simti doar persoana in cauza.
Consider ca o fiinta umana ce da dovada de atata transparenta, de atata sinceritate e demna de admirat. Nu stiu daca e mai usor sa traiesti asa: facand dintr-un blog centru de expunere a sentimentelor, mai ales cele mai intime dar un lucru il pot afirma: e si mai greu sa traiesti cu durere, cu sufletul innecat pana la refuz de vina (care nu ai.. dar tu ti-o gasesti oricum), de tristete, de ura (reprimata si aia).. sa traiesti cu ele ascuns printre o multime de oameni. Sa zambesti si sa te prefaci ca e totul bine, ca esti implinit, ca esti fericit...
Cum se numeste asta? Falsitate? Ipocrizie? Nu mi-am dorit asta dar uite ca niste semne de intrebare am ajuns sa mi le pun. Probabil ( de fapt e cu siguranta asa) e frica de a fi judecat, de a nu fi inteles sau mai rau de a fi compatimit si asta eu una pe termen lung chiar nu as putea suporta!!!

Melodii preferate!

Farmacie echivalent joc alba-neagra!

Ma tot stradui de vreo ora la cum sa fac introducerea , dar cum mintea mea refuza in momentul asta sa gaseasca formula potrivita o las balta.
Asadar dupa intamplarea de azi un nou gand si-a facut aparitia in mintea mea si mai exact: nesimtirea si dorinta nelimitata de a te imbogati sau a-ti face bani de cheltuiala pe baza inselaciunilor. Nu stiu de ce dar imi imaginam pana azi ca o inselaciune vizibila e mai lesne de infaptuit in locatii gen: bar, piata...Astazi am inteles cat de naiva pot fi. Am fost victima unui furt pe fata sau prosteala pe fata mai bine spus intr-o institutie cat de cat respectata si anume intr-o farmacie. Persoana ce se face vinovata de asta si isi merita cu usurinta numele de escroc e chiar farmacistul. Nu mi-as fi inchipuit niciodata asa ceva. Am cumparat un produs ce costa 15 euro iar eu ii dadusem o hartie de 50 euro... iar restul primit a fost 5 euro sub pretext ca i-am dat o hartie de 20 euro. Am fost atat de socata de atitudinea si tupeul insului ca nu am reusit sa fac ce altcineva in postura mea ar fi facut cu siguranta: sa cheme politia. Am insistat in zadar ca eu nu am avut hartie de 20 de euro in portofel, ca banii ce i-am dat au fost 50 euro si nu 20 cum insista el. Parca vorbeam cu peretii. In momentul ala mi s-au infundat urechile de la starea de nervi, mintea mi s-a blocat si nu am reusit sa ma spun nimic. Mi-am luat produsul si am plecat.
Locuiesc intr-o tara ce pretinde a fi mai civilizata decat a noastra, cu oameni amabili, politicosi.. cu bun simt. Lucru confirmat intr-o oarecare masura pana azi. Stiam ca hotii si escrocii exista in toata lumea dar ca sunt unii cu atata tupeu incat sa te prosteasca pe fata si mai mult decat atat intr-o institutie.. a fost peste puterea mea de a intelege asta. Cu siguranta de astazi inainte voi sti cum sa procedez intr-o alta situatie similara cu cea traita azi!

Parfum de iarna si un strop de ghinion!

Cu siguranta vi s-a intamplat pana acum o zi in care toate sa mearga prost.. dar prost tare. Eu ieri am avut o asemenea zi. Am avut impresia ca tot universul se mobilizase ca sa nu fie nimic cum trebuie. De dimineata numai greseli prin casa: ba am scapat sticla cu lapte pe jos, ba m-am ars la o mana, a cazut uscatorul de par , abia cumparat pe jos, copilutul meu a facut numai pozne...
Apoi sotul trebuia sa ajunga acasa pe la amiaza , in schimb a ajuns pe la 15.40. Imi dadusem unghiile cu lac chiar inainte sa ajunga el si datorita faptului ca trebuia sa plec la un magazin prin centrul orasului.. numai bine cu ocazia imbracatului mi s-a zgariat frumusete de oja...Ca totul sa fie complet cu 5 secunde inainte sa ajung in statie a trecut autobuzul, tocmai cel pe care trebuia sa-l iau eu. Am congelat in statie vreo 20 de minute pentru ca tocmai ieri si-a gasit sa intarzie. A trebuit sa schimb in centru autobuzul.. aceeasi poveste: intarziere si la ala de 10 minute. Uffffa!
Am ajuns cu bine intr-un tarziu la magazin, am facut cumparaturi si cand am ajuns in statie ma uit pe bonul de la casa ... si alta surpriza: scontul de 30% la o rochie cumparata nu mi-a fost aplicat si uite asa am pierdut 7 euro, bani ce trebuiau economisiti. Noroc ca imi place rochia!
Astep iar vreo 5 minute , iau autobuzul si cand sa il schimb cel ce trebuia sa il iau era inaintea celui in care eram eu... pana s-a invartit soferul.. pana a oprit, pana a coborat duduia din fata mea cu tocurile ei de 10 cm.. celalat a plecat din statie. Sa mor de ciuda!
In fine, am ajuns acasa congelata si plina de nervi , dar cu speranta ca ma bag la o baie fierbinte, parfumata, relaxanta si trece. Speranta spulberata imediat ce am intrat in casa... se terminase mancarea si uite asa in loc de baia visata m-am apucat de preparat mancare.. de scos hainele din masina, de bagat altele, de intins pe primele, de spalat copilul...Baia mea cea relaxanta s-a transformat intr-un dus rapid... nu de alta dar se facuse miezul noptii cand am terminat toata treaba!
Sper sa am mai mult noroc saptamana viitoare!

Complexitatea fiintei umane!

Daca cu fiecare gand nou ce ne apare in minte am castiga un leu cred ca toti oamenii ar fi bogati. Eu una cred ca as fi multimiliardara! :-))
Ma gandeam azi la natura umana. Ma gandeam cat de complex e omul in toate aspectele lui si in ce moduri alege fiecare de a utiliza fiecare dar primit la nastere sau dobandit pe parcurs. Cate lucruri marete si nobile poate realiza omul prin folosirea inteligentei si in acelasi timp cate fapte oribile poate savarsi. E ca si cum in fiecare din noi se afla doua fete ai aceleiasi monede, lucru ce se stie de altfel. Multi spun ca asta e pentru a se mentine echilibrul in lume. Ca unde este lumina obligatoriu trebuie sa fie si intuneric, la cald trebuie sa fie si frig, la urat trebuie sa fie si frumos.. dar, eu cred ca de multe ori asta nu e pentru un echilibru ci un ajutor pentru a putea compara lucrurile intre ele. De ce trebuie sa fie asa?
Cand venim pe lume suntem toti inocenti, nu stim sa mintim, nu stim daca suntem urati sau frumosi , nu stim care e diferenta intre o haina firmata si una din piata si nici macar nu ne intereseaza asta. Societatea in care traim ne invata asta. Pe zi ce trece invatam sa fim din ce in ce mai falsi, mai prefacuti, mai ipocriti si nu numai cu ceilalti ci si cu noi insine. Ma intristeaza asta! Nu mai suntem liberi. Traim doar cu iluzia ca suntem liberi , dar in realitate suntem sclavi. Cine are curajul sa fie altfel este judecat si indepartat de restul. Cum sa iti inveti si sa iti incurajezi copii sa fie ei insisi ,cand totul le arata ca a fi ei insisi e un pericol?
Traim zile in care a fi tu insati costa. Trebuie sa platesti un pret, trebuie sa renunti la lucrurile ce pana ieri iti erau familiare. Pentru unii e usor sa renunte la tot ce au construit in ani de zile pentru a o lua pe alta strada iar restul ii numesc ori egoisti, ori nebuni. Eu ii numesc curajosi si ii admir. Ii admir tocmai pentru ca eu nu am curajul sa fac asta. Stiu ce imi doresc, stiu ce m-ar face fericita, dar pretul pe care ar trebui sa il platesc e prea mare si nu as putea trai cu asta. Poate ca daca nu as avea atatea asteptari, atatea sperante, atatea vise mi-ar fi mai usor sa imi traiesc viata pe care o am acum. Sa ma multumesc cu ce am. Nu vreau sa fiu inteleasa gresit, multumesc Universului pentru ce am , dar nu ma pot multumi doar cu atat. Cred ca asta e una dintre acele dureri care te macina incetul cu incetul zi de zi, pana te topesti sau pana mori. Depinde!

Infuzie de melancolie....

Azi ma simt invadata de sentimente de tot felul, dar unul iese in evidenta: dor. Mi-e dor de tara mea, chiar daca de cele mai multe ori nu recunosc. Acest dor ma copleseste cel mai des toamna. Apropo de anotimp e preferatul meu. Iubesc toamna pentru ca ma aseaman ei. Iubesc culorile ei ruginii, toate nuantele de galben... fosnetul frunzelor. Iubesc sa ma plimb pe o alee plina de frunze cazute. In perioada asta mi-e dor de casa mea, mi-e dor de dealul meu, mi-e dor de locurile mele preferate. Aveam aproape de casa un rau, iar langa el era padure, era un loc deschis, toti il puteau vedea, dar in cei 20 de ani de cand il stiam eu nu am vazut pe nimeni sa il admire asa cum faceam eu. Acolo ma simteam perfect. Puteam sta ore in sir sa ii ascult glasul. Inchideam ochii si totul era perfect. Nu imi lipsea nimic. Spuneam raului si padurii toate problemele mele, toata durerea mea, varsam cate lacrimi vroiam si nu auzeam nici o critica. Unde locuiesc acum nici urma de rau, nici urma de padure, nici urma de un loc retras. Privesc poze cu peisaje pe net si ascult muzica cu sunete din natura si inchid ochii. Parca, parca ma simt ca as fi pe malul raului meu!