Azi ma simt invadata de sentimente de tot felul, dar unul iese in evidenta: dor. Mi-e dor de tara mea, chiar daca de cele mai multe ori nu recunosc. Acest dor ma copleseste cel mai des toamna. Apropo de anotimp e preferatul meu. Iubesc toamna pentru ca ma aseaman ei. Iubesc culorile ei ruginii, toate nuantele de galben... fosnetul frunzelor. Iubesc sa ma plimb pe o alee plina de frunze cazute. In perioada asta mi-e dor de casa mea, mi-e dor de dealul meu, mi-e dor de locurile mele preferate. Aveam aproape de casa un rau, iar langa el era padure, era un loc deschis, toti il puteau vedea, dar in cei 20 de ani de cand il stiam eu nu am vazut pe nimeni sa il admire asa cum faceam eu. Acolo ma simteam perfect. Puteam sta ore in sir sa ii ascult glasul. Inchideam ochii si totul era perfect. Nu imi lipsea nimic. Spuneam raului si padurii toate problemele mele, toata durerea mea, varsam cate lacrimi vroiam si nu auzeam nici o critica. Unde locuiesc acum nici urma de rau, nici urma de padure, nici urma de un loc retras. Privesc poze cu peisaje pe net si ascult muzica cu sunete din natura si inchid ochii. Parca, parca ma simt ca as fi pe malul raului meu!
Nessun commento:
Posta un commento