Din site in site, din nume-n nume, din blog in blog am dat in seara asta peste un blog interesant din multe puncte de vedere. Am citit cateva postari pentru ca stilul de a scrie a autoarei m-a prins si din ce am vazut la prieteni a captat la multi atentia. Experientele mele de viata de pana acum m-au facut sa cred ca nu ma mai poate surprinde nimic.. but surprise!
De multe ori citind cate o carte buna m-am emotionat pana la lacrimi datorita faptului ca autorul cartii a reusit sa exprime atat de bine prin cuvinte starile sufletesti.. de am avut sentimentul ca era langa mine.
Asa ceva am simtit acum citind blogul fetei asteia ( pt moment prefer sa nu divulg denumirea blogului). Efectiv am simtit toata durerea,tristetea, pasiunea,ura,iubirea,frica.. parca ii vedeam lacrimile cum ii curg pe fata, ii auzeam suspinele de dor si de neputinta.. si asta doar citind ce a scris. Am intins o mana spre ecranul pc-ului instinctiv.
Rar intalnesti persoane atat de sincere cu ele insusi, persoane ce au curajul sa spuna ce fac, ce sunt, ce simt folosind cuvinte specifice fiecarui lucru, fiecarei stari. M-a impresionat profund viata ei, episoade din viata ei.
Recunosc ca de felul meu sunt o persoana sensibila pana la extrem, naiva in multe chestii, timida.. dar uneori sunt si lasa. Sentimente ce le tin in interiorul sufletului meu legate bine nu am curaj sa le expun.. nici macar mie insumi. As vrea sa tip in gura mare ca si eu am trecut prin ce a trecut tipa asta, sa spun la toata lumea ca inca mai doare cand ma gandesc, ca inca mai plang cand nimeni nu ma vede si nu ma aude, ca rana facuta in suflet inca mai sangereaza. Ca uneori basta un cuvant aruncat aiurea si poate fara intentie a sotului ca eu ma simt penibil. Ca in discutii ce apare argumentul respectiv simt cum fierbe sangele in mine. Adevarul ca nimeni nu intelege mai bine un lucru decat cel ce a trecut prin el.Exista empatia, exista compasiunea dar durerea ascutita mai ceva ca un varf de sulita o poate simti doar persoana in cauza.
Consider ca o fiinta umana ce da dovada de atata transparenta, de atata sinceritate e demna de admirat. Nu stiu daca e mai usor sa traiesti asa: facand dintr-un blog centru de expunere a sentimentelor, mai ales cele mai intime dar un lucru il pot afirma: e si mai greu sa traiesti cu durere, cu sufletul innecat pana la refuz de vina (care nu ai.. dar tu ti-o gasesti oricum), de tristete, de ura (reprimata si aia).. sa traiesti cu ele ascuns printre o multime de oameni. Sa zambesti si sa te prefaci ca e totul bine, ca esti implinit, ca esti fericit...
Cum se numeste asta? Falsitate? Ipocrizie? Nu mi-am dorit asta dar uite ca niste semne de intrebare am ajuns sa mi le pun. Probabil ( de fapt e cu siguranta asa) e frica de a fi judecat, de a nu fi inteles sau mai rau de a fi compatimit si asta eu una pe termen lung chiar nu as putea suporta!!!
Nessun commento:
Posta un commento