Nepotrivire

Ma intreb de ce avem mereu conversatii cu acelasi subiect de atatia ani? Nu ai inteles ca suntem prea diferiti? Ca eu nu pot privi atat de jos datorita faptului ca privesc prea sus si ca tu nu poti privi atat de sus pentru ca esti prea cu picioarele pe pamant? Nu ai inteles inca ca astfel de sentimente nu le poti privi si intelege prin prisma mintii? Ca ai nevoie de o anumita aptitudine, de o anumita insusire a sufletului, trebuie tu insusi sa simti sau sa fi simtit vreodata in viata ta aceste lucruri ca sa le poti intelege.
Nu pot evita sa ma intreb de ce sufletele pereche nu au un semn, ceva dupa care sa se recunoasca. Suntem destinati sa cautam poate chiar si o viata intreaga sau chiar mai multe acel ceva, acea potrivire perfecta fara sa avem nici cea mai mica ideea cum e acel ceva deosebit.Sufletele noastre tind mereu spre perfectiune, spre implinire desavarsita si cei ce traiesc cu ideile astea au o lume a lor plina de culoare, de dureri,de doruri, de iubiri, de vise. Altii le zic nebuni, ciudati desi ei se considera singurii normali.
Exista suflete ce nu se aseamana catusi de putin si cu toate astea isi leaga destinele unul de altul si din incapatanare, orgoliu, obisnuinta sau mai stiu eu ce raman impreuna. Nu e asta pierdere de timp sau e doar frica? Atunci cand nu pui tot sufletul la bataie nu risti sa suferi, nu? In schimb daca ai curajul sa renunti la comoditate, la siguranta si alegi acea iubire care te consuma e ca si cum ai renunta la caldura dintr-o casa pentru a merge la polul nord. Te expui riscului de a nu sti incotro te indrepti, ce se va intampla.Ma gandesc cu tristete ca majoritatea oamenilor fac asta. Aleg siguranta, comoditatea in schimbul iubirii adevarate. Sunt putini cei ce se lasa in voia iubirii cu riscul de a suferi de aceea sunt de admirat.
Mi-e dor de doi ochi mari si luminosi...

Doar tu iubire..

Au trecut atatea zile de cand nu ma mai scris nimic pe aici, desi in fiecare zi deschid pagina cu postare noua si raman in fata paginii albe si cate 20 de minute fara sa scriu nimic. Nu e ca nu as avea ce scrie sau ca nu am nimic de spus, dar uneori prea multe cuvinte strica tot farmecul unei situatii. Uneori un sentiment frumos daca il expui isi pierde din stralucire si valoare.
Sunt o persona care atunci cand iubeste prefera sa tina acel sentiment ascuns de ochii indiscreti. Prefer sa il impartasesc doar celui pe care il iubesc si atat. Construiesc in jurul sentimentului un zid inalt si spinos ca nimeni sa nu se incumete sa se catare si sa priveasca ce e dincolo de zid. Acelasi lucru il fac si cand sufar.
Iubesc cu pasiune, cu o intensitate ce ma sperie si pe mine. Sub toata infatisarea mea ce pare pentru altii rece, indiferenta, orgolioasa se ascunde un vulcan.
Nu ii inteleg pe cei ce vb despre sentimente ca despre un sortiment de mancare sau ca despre orice alt lucru.Nu ii inteleg pe cei ce rad pe seama iubirii, pe seama celui indragostit care face gesturi nebunesti.Consider ca o viata in care nu traiesti macar o singura data acea iubire care iti mistuie intreaga fiinta, care iti devoreaza sufletul si nu te lasa noaptea sa dormi acea nu e viata.
Sunt multe sentimente ce iti pot rascoli fiinta , dar iubirea e printre putinele sentimente care au capacitatea de ati transforma intreaga personalitate. Cred ca poti sa mori din iubire, sa mori de dorul cuiva sau dimpotriva sa traiesti doar pentru ca ai facut o promisiune persoanei pe care o iubeai. Cred ca iubirea nu are limite. Moartea unei persoane nu pune capat iubirii ce a existat intre doi oameni. Nicidecum. Iubirea strabate universul si face totul posibil. E capabila sa aduca lumina acolo unde este intuneric, sa aduca speranta unde este deznadejde, sa iti de-a putere sa mergi mai departe cand crezi ca nu mai poti, iti da forta sa te ridici cand esti la pamant...
Desi am suferit din cauza iubirii pentru cineva daca ar fi sa ma intorc in timp as alege din nou aceeasi iubire, fara sa clipesc. Sunt fericita ca am capacitatea de a iubi, sunt fericita ca am intalnit persoana care a adus iubirea in viata mea si chiar daca nu suntem impreuna si nici nu vom mai fi vreodata ii multumesc.
Iubirea ma face sa fiu mai rabdatoare, iubirea imi face ochii sa straluceasca,iubirea desi e impletita cu tristetea si bine infipta in sufletul meu ma face sa cred ca imposibilul e posibil. Iubirea ma face sa fiu creativa, sa fiu naiva uneori, sa simt miros de trandafiri daca inchid ochii, sa aud sunetul apei care curge, sa simt raceala fulgilor de nea pe fata...Iubirea ma face sa zambesc! Faptul ca se gandeste la mine si certitudinea pe care o am ca ma iubeste imi ajunge!

Si ai plecat!

Ce as putea sa iti mai spun acum cand tu in inima ta ai decis deja si pentru mine?? Ce rost mai are sa iti spun ca ma doare, ca imi simt sufletul sfasiat in mii de bucatele? Ce sens mai are sa iti povestesc visul meu cel frumos in care noi intr-un viitor ne tinem de mana pe cararile vietii, pe muntii succesului, prin marile de pasiune, de vise si dorinte...?
Cuvintele mi se par lipsite de valoare, goale ca o cochilie culeasa de pe fundul marii. Am plans pana am ramas fara lacrimi, dar daca gandul imi zboara din nou la tine incep sa plang din nou.Mi-e greu sa cred ca pana ieri credeam in tine, ca pana ieri lucrul la care visam, pe care il adoram si il feream de priviri indiscrete in inima mea.
Ai plecat, desi acum ma indoiesc ca ai fost vreodata aici. Ai plecat si ai luat cu tine o parte din inima mea, ai luat speranta ca iubirea adevarata exista. Spune-mi acum ochi mari si visatori: esti fericit??

Nostalgie de iarna!

Si ochii mei privesc departe... prin munti si vai si dealuri verzi ..
incerc sa te gasesc
Dar unde esti iubire cu ochi adanci si luminosi?
Mi-e incarcata inima de dor, de vise si dureri..
si-as vrea ceva.. si nu stiu ce.. visez si tremur si mi-e dor..
De ochii tai...

privirea ta cea dulce si inselatoara... sa ma privesti
sa ma atingi.. sa ma saruti.. si-apoi sa pleci... sau nu
nici eu nu stiu .. si-as vrea sa stiu.. sa simt...
in ale tale brate sa ma strangi.. cu dor

Astept de-o vesnicie parca sa apari si mi se pare in zadar
o simpla ora mi se pare veac.. si un minut e infernal
si tot ce pana ieri mi se parea frumos azi e totul gol si fara sens
nimic nu e de-ajuns si totul e prea mult.. si totusi..
daca tu ai fi aici nimic nu ar mai fi in van..

......

Oare cine s-a schimbat mai tare? Eu sau tu? Sau e doar schimbarea mea?Orice as face nu reusesc sa ma mai regasesc. M-am pierdut undeva, intr-un loc anume, intr-un minut anume. Nu ma recunosc cand ma privesc in oglinda, nu ma recunosc in ochii nimanui care ma priveste. Imi lipseste emotia care o simti cand faci un lucru pentru prima data, imi lipseste sentimentul de pace si liniste de dupa dragoste, imi lipsesc prietenii, imi lipsesc cuvintele de iubire spuse candva.
In timp ce scriu ma gandesc ca ce spun acum reflecta o persoana slaba, depresa dar nu e asa.Nu am nici cea mai mica indoiala ca nu exista persoana care nu a avut chiar si o singura data astfel de ganduri si sentimente. Ce difera probabil e ce face fiecare cu sentimentele astea. Eu una prefer sa le exprim pentru ca daca le tin ascunse ma omoara incetul cu incetul.
Ma intreb cum am ajuns pana aici.Toti pasii pe care i-am facut in viata, toate alegerile facute, decizii luate m-au adus in punctul in care sunt acum, dar daca undeva pe drumul asta am gresit si in loc sa o iau la dreapta eu am luat-o la stanga?
Posibil sa fac parte din categoria aia de oameni care nu se multumesc nicioadata cu nimic, mereu vor altceva.Am cautat in viata mea si lucruri bune care sa ma faca sa zambesc si le-am gasit. Sunt recunoscatoare pentru ce am, e important e ca familia mea e sanatoasa.. dar cu chestia asta din suflet ce sa fac? Cui sa-i spun ce simt? Unde sa gasesc medicamentul care imi va lua durerea?

Gust de libertate!

Striga durerea-n mine si sufletul mi-e tulburat
nu stiu, nu pot, nu vreau sa-aud mereu al tau nume...
ma amagesti mereu si-ti place sa chinui al meu suflet
Ai devenit maestra sa apari cand nu te astept si nu te vreau..
insisti mereu si ajunge doar o clipa...
atingi suav al meu suflet si-mi tulburi somnul, viata.. totul
Si de-ai ramane ar fi perfect.. dar nu ramai.. ci odata scopul tau atins... dispari...

Plang... si nu e nimeni sa ma vada...

Vibreaza al meu corp si ochii mei privesc spre cer..
acolo undeva e ea si ma asteapta ...
..... visez ca zbor...
Mi-e sufletul intristat si chiar nu vreau sa spun al meu dor...
Dar ce sa fac...??
Sa stau, s-astept, sa sper... sa mor??

Un zambet ratacit imi lumineaza fata... si umbra ce pana azi era deasupra mea.. dispare
ce azi imi pare de neatins un maine se poate schimba
nu tine de destin.. ci de dorinta mea...
azi pari departe si aproape nu te pot vedea... dar un maine..
cu siguranta vei fi a mea!!!

Tacere!

Intind o mana in noaptea rece si astept sa vii
Mi-e frig, mi-e frica si nu te vad
In coltul strazii un caine ratacit, ma vede si pentru o secunda s-a oprit!
Privesc in sus spre cerul plin de stele si sper sa vad si steaua ta...
dar printre atatea stele cum fac sa stiu care-i a ta??
Am inghetat iubire... si tu nu vii, nu vezi, nu auzi ...soapta mea..
.....tacere!
As vrea sa dorm, sa uit, sa iert..dar nu pot!
E mai presus de mine, e ca un drog
Mi-e plina inima de dor si de-ar putea sa strige l-ai auzi
De-ar fi lumina l-ai vedea...
De-ar fi caldura l-ai simti..
Dar tu nu vezi, n-auzi, nu simti
Pierdut in somn, si-n vise nu iti pasa de-al meu dor
.......... Tacere!.......

ce am fost... ce sunt.. si ce voi fi!

Daca tot nu mi se lipeste somnul de gene macar sa fac ceva productiv pentru mine insumi: sa scriu.
Ieri am constatat fara surprindere ca am pus iar vreo 3 kg pe mine si astea intr-un timp destul de scurt.Declar ferm si raspicat ca invidiez toate fetele, femeile care mananca cat zece si nu pun un gram pe ele,le invidiez pe toate cele care desi sunt stresate si mananca si noaptea raman in continuare cu o silueta demna de podiumurile de prezentare a modei. Pe mine stresul ma ingrasa, noptile nedormite inafara cearcanelor evidente si starea mea de zombi de a doua zi nu imi topesc nici macar un amarat de gram.Daca vreau sa am iar silueta si kg (55) ce le aveam dinainte de a ma marita trebuie sa tin urmatoarea dieta: apa, salata verde, cate un mar, iar apa si muuuuult sport, iar in conditiile in care trebuie sa am grija de copil, sa prepar mancare si restul treburilor prin casa, ca sa nu mai zic de comisioanele din oras chiar imi este imposibil sa o respect.
Primesc destul de des atentionari din partea celui cu care impart patul, mancarea, banii.. si altele dar ori ma fac ca ploaua, ori incep sa rad..! Majoritatea barbatilor se uita dupa bombe sexy, se aude sau sesizeaza un prezent dintr-o anumita parte a corpului ori de cate ori vad ceva bun.. da bun tare pe strada, tv, net, dar cand e vorba sa investeasca in imaginea sotiei, partenerei de viata zic un pas, stop, nu se poate, nu sunt bani.. si mai inventeaza inca vreo unspe mii noua sute cinzeci si noua de motive.
Asadar sa nu ma mai lungesc atata cu vorba ( intre timp mi s-a facut somn) am fost o bomba sexy, acum sunt sotie, mama si liber visatoare iar in viitor voi fi...ce or sa vrea muschii mei! Nah!

dureri innabusite... sau doar empatie??!!!

Din site in site, din nume-n nume, din blog in blog am dat in seara asta peste un blog interesant din multe puncte de vedere. Am citit cateva postari pentru ca stilul de a scrie a autoarei m-a prins si din ce am vazut la prieteni a captat la multi atentia. Experientele mele de viata de pana acum m-au facut sa cred ca nu ma mai poate surprinde nimic.. but surprise!
De multe ori citind cate o carte buna m-am emotionat pana la lacrimi datorita faptului ca autorul cartii a reusit sa exprime atat de bine prin cuvinte starile sufletesti.. de am avut sentimentul ca era langa mine.
Asa ceva am simtit acum citind blogul fetei asteia ( pt moment prefer sa nu divulg denumirea blogului). Efectiv am simtit toata durerea,tristetea, pasiunea,ura,iubirea,frica.. parca ii vedeam lacrimile cum ii curg pe fata, ii auzeam suspinele de dor si de neputinta.. si asta doar citind ce a scris. Am intins o mana spre ecranul pc-ului instinctiv.
Rar intalnesti persoane atat de sincere cu ele insusi, persoane ce au curajul sa spuna ce fac, ce sunt, ce simt folosind cuvinte specifice fiecarui lucru, fiecarei stari. M-a impresionat profund viata ei, episoade din viata ei.
Recunosc ca de felul meu sunt o persoana sensibila pana la extrem, naiva in multe chestii, timida.. dar uneori sunt si lasa. Sentimente ce le tin in interiorul sufletului meu legate bine nu am curaj sa le expun.. nici macar mie insumi. As vrea sa tip in gura mare ca si eu am trecut prin ce a trecut tipa asta, sa spun la toata lumea ca inca mai doare cand ma gandesc, ca inca mai plang cand nimeni nu ma vede si nu ma aude, ca rana facuta in suflet inca mai sangereaza. Ca uneori basta un cuvant aruncat aiurea si poate fara intentie a sotului ca eu ma simt penibil. Ca in discutii ce apare argumentul respectiv simt cum fierbe sangele in mine. Adevarul ca nimeni nu intelege mai bine un lucru decat cel ce a trecut prin el.Exista empatia, exista compasiunea dar durerea ascutita mai ceva ca un varf de sulita o poate simti doar persoana in cauza.
Consider ca o fiinta umana ce da dovada de atata transparenta, de atata sinceritate e demna de admirat. Nu stiu daca e mai usor sa traiesti asa: facand dintr-un blog centru de expunere a sentimentelor, mai ales cele mai intime dar un lucru il pot afirma: e si mai greu sa traiesti cu durere, cu sufletul innecat pana la refuz de vina (care nu ai.. dar tu ti-o gasesti oricum), de tristete, de ura (reprimata si aia).. sa traiesti cu ele ascuns printre o multime de oameni. Sa zambesti si sa te prefaci ca e totul bine, ca esti implinit, ca esti fericit...
Cum se numeste asta? Falsitate? Ipocrizie? Nu mi-am dorit asta dar uite ca niste semne de intrebare am ajuns sa mi le pun. Probabil ( de fapt e cu siguranta asa) e frica de a fi judecat, de a nu fi inteles sau mai rau de a fi compatimit si asta eu una pe termen lung chiar nu as putea suporta!!!

Melodii preferate!