Nepotrivire

Ma intreb de ce avem mereu conversatii cu acelasi subiect de atatia ani? Nu ai inteles ca suntem prea diferiti? Ca eu nu pot privi atat de jos datorita faptului ca privesc prea sus si ca tu nu poti privi atat de sus pentru ca esti prea cu picioarele pe pamant? Nu ai inteles inca ca astfel de sentimente nu le poti privi si intelege prin prisma mintii? Ca ai nevoie de o anumita aptitudine, de o anumita insusire a sufletului, trebuie tu insusi sa simti sau sa fi simtit vreodata in viata ta aceste lucruri ca sa le poti intelege.
Nu pot evita sa ma intreb de ce sufletele pereche nu au un semn, ceva dupa care sa se recunoasca. Suntem destinati sa cautam poate chiar si o viata intreaga sau chiar mai multe acel ceva, acea potrivire perfecta fara sa avem nici cea mai mica ideea cum e acel ceva deosebit.Sufletele noastre tind mereu spre perfectiune, spre implinire desavarsita si cei ce traiesc cu ideile astea au o lume a lor plina de culoare, de dureri,de doruri, de iubiri, de vise. Altii le zic nebuni, ciudati desi ei se considera singurii normali.
Exista suflete ce nu se aseamana catusi de putin si cu toate astea isi leaga destinele unul de altul si din incapatanare, orgoliu, obisnuinta sau mai stiu eu ce raman impreuna. Nu e asta pierdere de timp sau e doar frica? Atunci cand nu pui tot sufletul la bataie nu risti sa suferi, nu? In schimb daca ai curajul sa renunti la comoditate, la siguranta si alegi acea iubire care te consuma e ca si cum ai renunta la caldura dintr-o casa pentru a merge la polul nord. Te expui riscului de a nu sti incotro te indrepti, ce se va intampla.Ma gandesc cu tristete ca majoritatea oamenilor fac asta. Aleg siguranta, comoditatea in schimbul iubirii adevarate. Sunt putini cei ce se lasa in voia iubirii cu riscul de a suferi de aceea sunt de admirat.
Mi-e dor de doi ochi mari si luminosi...